B”ESTFEST: Trei zile de pace și muzică

B’ESTFEST e diferit de toate celelalte festivaluri și concerte din vara asta prin faptul că îi scoate pe spectatori din logica citadinului, a arhitecturii urbane (stadion, piață, arenă, beton) și îi duce pe un tăpșan cu iarbă proaspăt cosită, lîngă un lac, sub un cer de aproape 180 de grade pline toate de stele. Miroase a fân, broaștele cântă pe baltă (dacă ciulești urechea), iar lucrurile astea te fac mai sensibil la ce se întâmplă în jur. Și lucruri se întâmplă.

Festivalul e, practic, o sărbătoare câmpenească la care, în același timp, unii beau întinși pe iarbă, alții se dau în mașinuțe bușitoare după care consumă un kurtos kalacs uitându-se cum o gagică sare cu coarda elastică, alții dau din cap și fac pogo la Kreator, unii, mai încolo, șed tolăniți pe perini umplute cu paie și ascultă ritmuri electronice, în vreme ce câțiva se pozează într-un cort cînd urlă cât pot de tare. Ai un ecran imens pe care sunt proiectate filme, corturi în care se dau sfaturi despre contracepție, altele în care se fac tatuaje și așa mai departe.

Plaja de opțiuni e generoasă la fel ca lista trupelor care au cîntat anul acesta și numărul scenelor unde au avut loc evenimente (șapte!). Un festival are un cu totul alt gust decît un concert punctual, iar un festival în natură e foarte diferit de unul la Romexpo. La B’ESTFEST începi să înțelegi de ce și cum s-au întîmplat lucrurile la Woodstock. Nu glumesc – festivalul din 1969, pivotal pentru istoria muzicii, avea ca subtitlu „3 Days of Peace & Music” și eu asta am înțeles de la B’ESTFEST: trei zile de pace și muzică. Lumea a fost zîmbitoare și rockerii au conviețuit pașnic și amical cu raperii sau fanii electro. E interesant cum oamenii încep să zîmbească de indată ce ies din oraș.

Festivalul a început ironic, în același timp în care președintele era suspendat. Cînd am fost sunat și mi s-a răcnit în cască „Băi, l-au suspendat pe Băse!” pe scenă erau Paraziții care intonau „Bagi haș, nu vrei să te lași, bagi marijuana.” O amică, nevastă de fruntaș USL-ist, ședea mofluză pe iarbă și-și regurgita nemulțumirea faptului că soțul a lăsat-o singură la concert pentru că el era ocupat „cu suspendarea”. Femeile.

Organizarea a fost mai bună decât tot ce am văzut până acum în România. Am fost impresionat de eficacitatea sistemului de parcare pe tăpșan (gratuită!) și de numărul mare de forțe de ordine pedestre sau pe ATV. Intrarea și ieșirea s-au făcut civilizat, locuri de cumpărat bere erau la tot pasul (deși berea tot piperată era: 6 lei paharul). Cercuri Golden și de alte culori nu au fost, lucru imposibil, de fapt, la un festival cu atâtea scene. Oamenii și-au creat propriile itinerarii între scene, curente muzicale și standuri cu bere. Sonorizarea a fost excelentă pe toate scenele, cu un mare plus pentru scena rock, unde am auzit un sunet acordat celest (Kreator) și cu un mic minus pentru scena alternativ (Coca Cola) unde Parazițiilor nu li s-au prea înțeles versurile. Am fost cam la jumătate din concertele de pe afiș, dar numai la două-trei nume am văzut cântările integral pentru că evenimentele se succed amețitor și vrei să acoperi cît mai mult.

Kreator a fost, din ce am văzut, cea mai bună trupă din festival. Au inchis prima seară cu un sound perfect și un rock old school care te clătea ca o apă de ploaie. Se întâmplă foarte rar să auzi thrash în care poți distinge chirurgical toate notele, ca la o cutiuță muzicală cu cheie. În 30 de ani de activitate, nemții au distilat un setlist rotund ca un ou Faberge pe care observ că îl cântă nesmintit în toate concertele. Rockerii de la fața locului care au mai văzut trupa germană în alte concerte au declarat cu mâna pe inimă că e de departe cel mai bun concert al lor. Eu zic că a fost cel mai bun de la B’ESTFEST.

Pulp a fost o oarecare dezamăgire pentru că postura de headliner de festival le-a atribuit o mare responsabilitate de care nu s-au achitat. Cei peste 10.000 de oameni de la concert s-au întâlnit undeva deasupra arenei în doar câteva rînduri (Disco 2000, Common People). Trupa a avut un setlist plin de melodii lente iar solistul a pierdut în oarecare măsură publicul din mână prin pauzele destul de mari dintre piese în care a citit cuvinte în românește de pe o hîrtie („E luni dimineața!”). Poate pentru că era luni dimineața deja, lumea începea să plece înainte de final. Dacă nu ar fi încheiat festivalul, ar fi fost un concert bun, în care detenta muzicală a englezilor s-a manifestat strivitor în cîteva rânduri.

Paraziții au cîntat live după multă vreme, dar asta nu a contat. A fost un concert bun, care putea fi și mai bun dacă vocile se auzeau mai distinct. Noroc că au cîntat doar hituri la care toată lumea știa versurile. Ca să nu pară o muzică care se bazează 80% pe versuri (ceea ce este), Paraziții au cîntat pe un ritm hardcore de chitară și au avut toboșar. Au sunat interesant, ceva între Biohazard și Body Count treziți din somn și puși să cînte.

BUG Mafia a urmat imediat după Paraziții și nu au reușit să atingă ștacheta ridicată de primii, deși dispun de piese mult mai bune pentru live. Am plecat la altă scenă cînd Tatae, i-a anunțat brutal pe cei cîteva mii de spectatori că „următoarea piesă o să le gâdile pe femei la lindic”.

Am mai văzut Royksopp, norvegieni serioși care au arătat un electro elaborat și fin și costume extravagante, de eroi de benzi desenate. Cei doi au ținut cel mai bine publicul în mână la acest festival; aproape tot timpul am avut în față o mare de peste 10.000 de mâini în aer. Jocul de lumini și un crescendo savant au făcut ca nordicii să emită pretenții la cel mai bun concert din festival.

La fel, un concert foarte bun au făcut Garbage pe care îi ajută dezinvoltura și sinceritatea solistei scoțience care proiectează căldură și familiar. Lumea a iubit-o pe Shirley Manson de la prima piesă din concert (Automatic Sistematic Habit). După ce artista a mărturisit că soția bateristului e româncă și a promis că o să învețe românește, solista a câștigat complet publicul. Muzical, concertul a fost bine pregătit, cheia de boltă fiind hitul „Only Happy When It Rains” cu care Garbage a aruncat în aer mulțimea după care au ieșit triumfal.

Obituary și Meshugghah sunt două nume mari ale scenei death metal care au închis fiecare câte o seară pe scena rock. Concertele lor au fost în egală măsură solide, ambele trupe au reușit să deschidă găuri mari în mulțimea de rockeri. Când mulțimea se deschide, spectatorii fac, pe românește, pogo. Când se închide la loc, se face crowd surfing care se întâmplă atunci cînd un fan „călătorește” purtat pe brațe de mulțime. De la concertele din Studio Martin, unde 2-300 de oameni umplu la refuz locul nu am mai văzut crowd surfing la un concert rock din cauza lipsei de cvorum sau de entuziasm. În ultimul act de la B’ESTFEST, la Meshuggah, la un moment dat, trei rockeri surfau în extaz mulțimea.

Nu degeaba B’ESTFEST a fost introdus de Times și de Guardian pe lista celor mai puternice 20 de festivaluri din Europa. Anul acesta B’ESTFEST și-a consolidat poziția printr-o organizare excelentă, un lineup de artiști valoroși, un loc magic și o vreme excelentă.

Vorba unui spectator: „Mai sînt Summer Well (11-12 august) și Red Hot Chili Peppers(31 august) și gata și vara asta”.

CATĂLIN MIHĂILĂ